Pregătire a 2-a specialitate, sesiunea Mai 2017 – dosare completate 28.07.2017

31.07.2017

Au fost aprobate listele medicilor înscriși la programul de pregătire în cea de a doua specialitate, în regim cu taxă, din sesiunea 24 mai 2017, care au completat dosarele până la data de 28.07.2017, conform prevederilor ordinului 795/13.07.2017, anexa nr. 2.

Persoanele prevăzute în Anexa nr. 2 care în decurs de 14 zile calendaristice, până la data de 28 iulie 2017 inclusiv, nu și-au completat dosarele, au fost declarate respinse.

Persoanele prevăzute în Anexa nr. 2, care și-au completat dosarele, se vor prezenta în perioada 01.august-04.august.2017, între orele 11,00-14,00 la sediul Directiei de Sanatate Publica Timis, str.Lenau Nr.10 camera 20 la  Biroul  Resurse Umane  din centrul universitar Timisoara( pentru care au optat) în vederea repartizării la stagiul de pregătire

Stagiul de pregătire începe la data de 01 august 2017.

completari-dosare

Înapoi