- În conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009, cu modificările şi completările ulterioare privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, posesorii certificatului de medic specialist, pot efectua pregătire pentru obţinerea celei de a doua specialităţi, în regim cu taxă.
- Programul de pregătire în cea de a doua specialitate în regim cu taxă, se efectuează cu frecvenţă şi asigură acelaşi nivel şi aceeaşi calitate a pregătirii de specialitate ca şi programul de rezidenţiat în specialitatea respectivă.
- Stagiile de pregătire efectuate în prima specialitate, similare ca durată şi conţinut, care se regăsesc în curriculum-ul de pregătire al celei de a doua specialităţi, se echivalează.
- Echivalarea se face de către instituţiile de învăţământ superior medical care organizează program de rezidenţiat în specialitatea respectivă şi sunt transmise Ministerului Sănătăţii, care stabileşte durata şi modulele necesare finalizării pregătirii.
- Numărul de locuri pe instituţii de învăţământ medical superior şi specialităţi propus pentru înscrierea la programul de pregătire în cea de a doua specialitate în regim cu taxă din sesiunea februarie 2013, este prevăzut în Anexa nr. 1.
- Instituţiile de învăţământ medical superior vor afişa pănă la data de 06.02.2013, locurile pe specialităţi propuse pentru efectuarea pregătirii în cea de a doua specialitate, în regim cu taxă, cu menţionarea coordonatorilor programului de pregătire.
- În perioada 07.02.2013 – 15.02.2013, cei interesaţi se vor adresa instituţiilor de învăţământ medical superior, pentru obţinerea avizului privind înscrierea la acest program de pregătire.
- În cazul în care, pentru o anumită specialitate, numărul solicitărilor depăşeşte numărul locurilor aprobate, coordonatorul programului de pregătire organizează test de selecţie. Candidaţii care se clasează în limita numărului de locuri aprobate, vor primi avizul de înscriere la acest program.
- Dosarele de înscriere la programul de pregătire în cea de a doua specialitate în regim cu taxă, se depun la Ministerul Sănătăţii, sediul din str. George Vraca nr. 9, în perioada 11.02.2013 - 20.02.2013 şi vor cuprinde:
- cerere de înscriere, în care se va preciza: numele şi prenumele, locul actual de muncă şi tipul de contract de angajare, specialitatea actuală, specialitatea pentru care se doreşte înscrierea, precum şi date de contact (nr. telefon, e-mail);
- acordul angajatorului de participare la programul de pregătire în cea de a doua specialitate în regim cu taxă, cu precizarea specialităţii şi a centrului universitar de pregătire. Unităţile sanitare publice vor preciza, în adresă, modul de încadrare şi retribuire pe această perioadă, precum şi stabilirea programului de lucru, cu respectarea prevederilor Codului Muncii. Cei neîncadraţi vor declara pe proprie răspundere acest statut;
- avizul de înscriere la programul de pregătire eliberat de rectorat, după caz, decanat;
- fotocopia certificatului de medic specialist/primar
- fotocopia avizului de liberă practică sau certificatului de membru al organizaţiei profesionale respective;
- certificat medical de sănătate tip A5;
- fotocopie după actul de identitate B.I./C.I.;
- fotocopia documentelor privind schimbarea numelui, dacă este cazul;
- angajament de plată privind taxa de participare la programul de pregătire în cea de a doua specialitate în regim cu taxă, aprobată prin Ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 973/4592/2010; (model Anexa nr. 2).
- Pe site-ul Ministerului Sănătăţii, www.ms.ro, la secţiunea Informare-Noutăţi, se vor afişa la data de 11.03.2013 , listele aprobate ale medicilor înscrişi la programul de pregătire în cea de a doua specialitate în regim cu taxă, pe instituţii de învăţământ medical superior şi specialităţi.
- Propunem ca programul de pregătire în cea de a doua specialitate în regim cu taxă, să înceapă la data de 15.03.2013, cu efectuarea a 6 luni din stagiul de bază.
- Durata de pregătire în cea de a doua specialitate, în regim cu taxă este cea prevăzută de Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1509/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
Metodologie
Anexa 1 - Locuri propuse
Anexa 2 - Model angajament plata
Model cerere inscriere
Înapoi