Obţinerea de atestate de studii complementare

21.09.2011

Ministerul Sănătăţii organizează la data de 21 septembrie 2011 examen pentru obţinerea atestatelor de studii complementare pentru medici, medici dentişi şi farmacişti.

In această sesiune se pot înscrie candidaţii care finalizează până la data de 31.08.2011, pregătirea teoretică şi practică efectuată în vederea obţinerii atestatelor de studii complementare, în condiţiile prevăzute de ordinul MS nr. 418/2005.

Examenele se vor desfăşura in centrele universitare medicale acreditate de Ministerul Sănătăţii, prin ordinul MS nr. 418/2005, centre în care s-a efectuat pregătirea.

Media minimă de promovare pentru obţinerea atestatelor de studii complementare este 7,00. În cazul examenului de obţinere a atestatului în Asistenţă medicală de urgenţă prespitalicească şi a examenului de obţinere a atestatului în Asistenţă medicală de urgenţă în structurile de primiri urgenţe, pentru a fi declarat admis, candidatul trebuie să obţină cel puţin nota 7 pentru fiecare probă de examen în parte.

Înscrierea candidaţilor la examen se va face începând cu 22.08.2011 până la data de 05.09.2011 inclusiv, la sediul Ministerul Sănătăţii din Str. George Vraca nr.9, Bucureşti: tel 021.255.50.45.

Înscrierile pentru examenul de obţinere a atestatului în Ultrasonografie generală se fac în aceeaşi perioadă la direcţiile de sănătate publică din centrele universitare în care s-a făcut pregătire pentru obţinerea acestui atestat, respectiv: Bucureşti, Constanţa, Cluj, Craiova, Iaşi, Oradea, Sibiu, şi Timişoara.

Tabelele cu candidaţii înscrişi pentru atestatul în Ultrasonografie generală se vor transmite până la data de 09.09.2011 la adresa: examene@ms.ro şi pe suport de hârtie până la data de 12.09.2011, la sediul Ministerului Sănătăţii din Str.George Vraca nr.9, sector 1, Bucureşti.

Vezi anunţul complet

Înapoi